Informații generale despre examenul TOEFL

 

TOEFL (Test of English as a Foreign Language) măsoară abilitatea candidaților de a utiliza limba engleză așa cum se folosește în context academic, în coligii și universități în care limba de predare este engleza. 

Testul evaluează cât de bine puteți vorbi, citi, asculta și scrie în limba engleză, rezultatele lui fiind acceptate de peste 9000 de universități, colegii, agenții și alte înstituții din peste 135 de țări. Aceste rezultate se eliberează în format electronic, dar se pot primi la cerere și în formă fizică. De asemenea, tot la cerere, ele pot fi trimise automat către universitățile pe care le alegeți la comandarea testului.


Structura și conținutul examenului TOEFL

 

Examenul TOEFL are 4 părți, evaluând toate competențele lingvistice și felul în care acestea sunt folosite în context academic: ascultat, citit, vorbit și scris.În varianta IBT (Internet Based) a examenului, toate aceste părți se susțin pe computer, inclusiv proba de speaking, cu ajutorul unor căști cu microfon.

Scoruri

 

La examenul TOEFL se poate obține un scor cuprins între 0 și 120 de puncte, nefiind un examen din categoria admis-respins.

Scorul obținut la TOEFL poate echivala și proba de limba engleză în cadrul examenului de Bacalaureat. În funcție de profilul urmat în liceu și de numărul de ore de engleză pe săptămână, se pot cere următoarele scoruri:

 

Scor

57-86

86-109

110-120

 

Nivel European

B1

B2

C1



Încrierea la examenul TOEFL

 

Înscrierea și plata acestui examen se face online, pe site-ul www.ets.org, prin crearea unui cont personal. Astfel veți putea vedea datele și centrele de testare disponibile și veți putea alege când să susțineți examenul.

 Taxa de înscriere în valoare de 180 USD se plătește cu cardul.


Curs de pregătire TOEFL

 

Centrul de Limbi Moderne STUDIUM PLUS oferă cursuri intensive de pregătire pentru examenul  TOEFL de peste 20 de ani.

Înainte de începerea cursului va avea loc o testare gratuită de  ENGLEZĂ GENERALĂ care va stabili nivelul de cunoștintă a limbii engleze.

Trainerul care va livra acest curs este examinator autorizat TOEFL și are o experiență de aproape 10 ani în pregătirea pentru examenul TOEFL.

Structura cursului- Cursul vă va  pregăti pentru cele patru secțiuni ale examenului: Reading, Listening, Speaking, Writing.

Durata cursului- 48 de ore academice.

Close Menu